marți, 5 august 2008
oda artistilor din ardor si nu numai
salutare,
se pare ca blogging-ul nu e inca sportul preferat in ardor in vara asta,
macar ca am aflat asta tot a meritat sa deschidem blogu asta,
in plus, se pare ca am fost boicotati in incercarile de a face transmisii "live"
de programul inversunat al colegilor bulgari
si de alfabetul chirilic (sic).
intre timp, dandu-ma cu netul pe aici
am descoprit ca in afara de prietenii pe care ii stiam ca scriu
radu, dragos, madalin
si pentru care scrisul pe blog are destule legaturi cu job-ul pe care il practica (la radu nu sunt prea sigura:)
am regasit cunostinte mai vechi din debate,
care se exprima pe net intr-o formula aproape exclusiv artistica, aratandu-si o parte a fiintei lor
pe care n-ai banui-o, dar pe care, privind-o de atat de aproape,
nu poti sa nu te bucuri/incanti ca o descoperi.
dupa ce depasesti strania senzatie de invidie, apoi de interogare a propriilor capacitati de manifestare,
iti dai seama ca blogul iti lasa de fapt o sansa (aproape) egala la exprimare (era sa zic creatie artistica da' am sters)
prin posibilitatea de a fi interlocutor/participant/complice.
castigatori in preferintele mele aici,
ex eqvo
rozi si muler
nu pot sa nu ma intreb daca puterea unui mesaj (social, umanitar, civic, literar) nu are nevoie in vremurile astea si de artificii artistice, dincolo de puterea argumentului si a retoricii? sunt biblioteci intregi de raspunsuri, dar orgoliul fiecaruia dintre noi e sa il dea pe al lui.
imi raspund singura ca si da si nu (sic).
raspunsul de nu vine cu exemplul bloggeritei din cuba, yoani sanchez, care "are curajul sa spuna simplu ca lucrurile nu merg bine in cuba"
asa cum zice in serialul de patru episoade de pe hotnews.
nu pot sa ma intreb citind cazul asta, daca libertatea de constiinta a unora dintre noi nu se diminueaza odata cu confortul propus/oferit de democratie.
ma opresc uitandu-ma la stirile despre china si olimpiada care incepe in cateva zile,
in sunete de propaganda pe care ni le amintim de undeva.
se pare ca blogging-ul nu e inca sportul preferat in ardor in vara asta,
macar ca am aflat asta tot a meritat sa deschidem blogu asta,
in plus, se pare ca am fost boicotati in incercarile de a face transmisii "live"
de programul inversunat al colegilor bulgari
si de alfabetul chirilic (sic).
intre timp, dandu-ma cu netul pe aici
am descoprit ca in afara de prietenii pe care ii stiam ca scriu
radu, dragos, madalin
si pentru care scrisul pe blog are destule legaturi cu job-ul pe care il practica (la radu nu sunt prea sigura:)
am regasit cunostinte mai vechi din debate,
care se exprima pe net intr-o formula aproape exclusiv artistica, aratandu-si o parte a fiintei lor
pe care n-ai banui-o, dar pe care, privind-o de atat de aproape,
nu poti sa nu te bucuri/incanti ca o descoperi.
dupa ce depasesti strania senzatie de invidie, apoi de interogare a propriilor capacitati de manifestare,
iti dai seama ca blogul iti lasa de fapt o sansa (aproape) egala la exprimare (era sa zic creatie artistica da' am sters)
prin posibilitatea de a fi interlocutor/participant/complice.
castigatori in preferintele mele aici,
ex eqvo
rozi si muler
nu pot sa nu ma intreb daca puterea unui mesaj (social, umanitar, civic, literar) nu are nevoie in vremurile astea si de artificii artistice, dincolo de puterea argumentului si a retoricii? sunt biblioteci intregi de raspunsuri, dar orgoliul fiecaruia dintre noi e sa il dea pe al lui.
imi raspund singura ca si da si nu (sic).
raspunsul de nu vine cu exemplul bloggeritei din cuba, yoani sanchez, care "are curajul sa spuna simplu ca lucrurile nu merg bine in cuba"
asa cum zice in serialul de patru episoade de pe hotnews.
nu pot sa ma intreb citind cazul asta, daca libertatea de constiinta a unora dintre noi nu se diminueaza odata cu confortul propus/oferit de democratie.
ma opresc uitandu-ma la stirile despre china si olimpiada care incepe in cateva zile,
in sunete de propaganda pe care ni le amintim de undeva.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
